Skip to content
Politică

Gabriela Firea, acţiune inedită de campanie. Află cum poţi sta de vorbă cu ea

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Gabriela Firea, lansează o acţiune inedită de campanie. Află cum poţi sta de vorbă cu senatorul PSD care candidează la funcţia de primar general.

Într-un comunicat trimis, marţi, PSnews.ro, Firea anunţă că deschide dialogul cu cetăţenii la adresa de e-mail gabifireapentrubucuresti@gmail.com.

„Alegerile locale din iunie vor aduce nu doar o schimbare de oameni la conducerea Primăriei Capitalei şi a sectoarelor, ci mai ales o schimbare de paradigmă în relaţia dintre autorităţile locale şi cetăţeni. Transparenţa totală faţă de modul în care este cheltuit banul public, fără de care nu mai poate fi concepută activitatea în primării, va trebui să fie dublată şi de o permanentă consultare între factorii de decizie şi cetăţeni, în legătură cu proiectele care urmează să fie dezvoltate în oraş. Viziunea unui edil, oricâtă imaginaţie şi pricepere ar avea, nu valorează nimic dacă nu este validată de beneficiarii reali ai acesteia.

Prin urmare, programul cu care mă voi prezenţa în faţa alegătorilor, alături de primarii de sector şi consilierii locali şi generali, şi la care lucrează în momentul de faţă experţii noştri, va ţine cont de propunerile şi aşteptările bucureştenilor. În acest sens, am iniţiat deja o serie de dezbateri cu sindicate, organizaţii profesionale, asociaţii şi fundaţii ale societăţii civile, pentru a prelua de la aceste structuri problemele specifice ale unor grupuri precum tinerii, mamele cu copii mici, proprietarii de IMM-uri, ecologişti, biciclişti, artişti etc, pe baza cărora vom definitiva programul nostru de guvernare locală. Mai mult, îi invit pe toţi cetăţenii Bucureştiului care doresc să se implice şi să ne transmită problemele, ideile sau sugestiile lor, să-mi scrie pe adresa de e-mail gabifireapentrubucuresti@gmail.com, creată special pentru acest lucru.

Prima promisiune pe care o fac bucureştenilor şi despre care nu am nicio îndoială că voi putea s-o respect este aceea că în tot ceea ce voi face în calitate de primar general voi ţine cont de părerea cetăţenilor, iar primul pas este acela de a-mi alcătui programul pe baza dorinţelor şi propunerilor acestora. Nu ştiu dacă la finalul mandatului meu Bucureştiul va fi mai frumos decât este acum, dar cu siguranţă va fi aşa cum şi-l doresc locuitorii săi”, explică Gabriela Firea, în comunicatul citat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *