Invitatul celei mai recente ediţii a interviurilor video PSnews.ro este senatorul PSD Gabriela Firea, vicepreşedinte al formaţiunii politice şi candidatul Partidului Social Democrat (PSD) la Primăria Bucureştilor.
Astfel, în cadrul interviului acordat PSnews.ro, Gabriela Firea a vorbit despre familia și a dezvăluit cum își gestionează timpul pentru a-și putea dedica timpul atât problemelor de familie, cât și administrației.
Gabriela Firea a dezvăluit pentru PSnews.ro că, deși atât ea cât și soțul ei încearcă să fie cât mai mult timp împreună cu copiii, sunt amândoi „dedicați profesiei” și se bucură că se pot baza pe „ajutoare de nădejde”.
Nu în ultimul rând Firea a dezvăluit secretul unei căsnicii fericite: „cred că ține până la urmă și de înțelegerea dintre parteneri, pentru că dacă nu ar exista iubire, respect și foarte multă înțelegere pentru problemele celuilalt, nu am putea să aniversăm în septembrie șase ani de la căsătorie”.
Dan Bucura: Ultima întrebare sau ultima parte a interviului nostru de astăzi aș vrea să o dedicăm familiei dvs. – foarte multă lume poate știe dar totuși cred că ar fi bine să ne spuneți cum arată această familie și știm că aveți trei copii, să vă trăiască!
Gabriela Firea: Doamne ajută!
Dan Bucura: Și aș continua întrebarea pentru ca dvs. după aceea să aveți răspunsul complet – aveți un proiect personal de a ajunge la Primăria Capitalei, soțul dvs. are un proiect personal de a reajunge la Primăria Voluntari, dacă ambele proiecte ies, timpul va trebui să vi-l gestionați destul de greu pentru că o Primărie presupune și foarte mult timp. Cum veți împărți, practic, munca de administrație cu problemele de familie?
Gabriela Firea: Vă spun foarte sincer, fără a fi considerată o canonică, sunt un om care lucrează și a lucrat foarte mult și acum, fără să am un mandat de primar general al Capitalei. Îmi iau în serios munca de parlamentar, precum și activitatea politică iar înainte, în presă, lucram de dimineața până seara și dvs. știți foarte bine că nu există un program normat în jurnalism – poți să lucrezi și în anumite zile din weekend, poți să ai interviuri dimineața la prima oră sau foarte târziu, sau întâlniri pentru documentare. Cum s-ar spune, eu chiar sunt antrenată pentru activitate intensă. Bineînțeles, avem cinci copii – soțul meu are doi copii mari, eu unul mare de 20 de ani și împreună doi copii mici și încercăm pe cât posibil amândoi să facem în așa fel încât să fim cât mai mult împreună, desi amândoi suntem dedicați profesiei. Cred că nu ne-am descurca foarte bine dacă n-am avea ajutoare de nădejde – mama mea mă ajută foarte mult la creșterea copiilor mici. De asemenea, cumnata mea, sora lui Florin, ne ajută extraordinar de mult și acest ajutor al familiei ne permite să ne dedicăm ore multe profesiei. De asemenea, cred că ține până la urmă și de înțelegerea dintre parteneri pentru că dacă nu ar exista iubire, respect și foarte multă înțelegere pentru problemele celuilalt, nu am putea să aniversăm în septembrie șase ani de la căsătorie. Nu spun că e ușor, dar eu le îndemn pe toate domnișoarele și doamnele care urmăresc acest interviu să nu își neglijeze studiile și cariera și de asemenea să devină și mame și soții pentru că un om împlinit, din punctul meu de vedere, este cel care intră cu toată voluptatea la modul pozitiv în viață și nu se ferește de greu. E adevărat, varianta cea mai simplă este să alegi o cale ușoară, să alegi o cale în care să îți conservi timpul pentru tine și nimic nu e posibil în viață fără sacrificii, dar mulțumirea și satisfacția deplină e atunci când ai și o împlinire profesională și o împlinire în familie și le sfătuiesc pe toate tinerele cu care intru în contact și în discuții să încerce să aibă copii, nu neapărat că nu se poate fără copii, așa cum greșit s-a înțeles din declarația mea din campania electorală. Am spus că așa sunt eu împlinită și așa mi-am dorit de când eram foarte tânără să fiu și mamă. Este felul meu de a fi. Nu înseamnă că cei care nu gândesc așa nu sunt oameni de bună credință sau nu sunt oameni de apreciat, dar fiecare vorbește despre el și își asumă aceste lucuri în viață și mi-a părut rău că s-a interpretat într-un alt mod acea afirmație a mea. De fapt, nu afirmația mea a fost deranjantă, ci cum a fost ea transmisă mai departe și a fost pur și simplu transformată în ceva odios și nu mi-am dorit acest lucru.
Dan Bucura: V-ați ales și cu o sancțiune totuși de pe urma acestui lucru.
Gabriela Firea: Cu un avertisment, nu cu o sancțiune, dar, repet, eu am spus un lucru și acesta a fost răstălmăcit pentru că eram într-o campanie și atunci orice cuvânt este întors pe toate fețele și folosit împotriva ta. De aceea, de această data sunt convinsă că nu voi mai da prilejul unor astfel de interpretări pentru că voi fi eu însumi, și apropos că mă întrebați de consultanți, prefer să fiu eu cea care mă știu și măcar dacă greșesc să o fac pe mâna mea, nu a consultanților.
Dan Bucura: Vă mulțumesc pentru prezența alături de noi, vă dorim succes și vă așteptăm cu drag la următoarea noastră întâlnire.
Gabriela Firea: Mulțumesc foarte mult. Promit să revin!
