România a anunțat un nou bilanț cu cifre record de infectare pentru ultimele 24 de ore! 889 de români s-au infectat, din aproape 19.000 de teste. În premieră, Bucureștiul a urcat pe primul loc în topul național cu cele mai multe cazuri de coronavirus oficial raportate.
„Bucureștiul nu este focar, nici pe departe. La o populatie de peste 4 milioane de cetateni, din estimari, sa ai 600 de internati”, a declarat Gabriela Firea, sâmbătă, la Antena 3.
Primarul a adăugat că nu este adevărată informația că nu mai sunt în București locuri libere la ATI pentru bolnavii COVID-19. „E o dezinformare ca nu mai sunt paturi, se doreste panicarea populatiei”, a zis Firea.
„Pacienţii spitalelor din Capitală sunt din toată ţara. Se transferă în Bucureşti la cerere sau vin direct cu maşina proprie ori Ambulanţa. 60% din pacienţii spitalelor din Bucureşti sunt din alte judeţe ale ţării, nu sunt bucureşteni”, a spus anterior primarul Capitalei.
