Mai multe buletine de vot pentru alegerea primarului municipiului Galaţi au fost descoperite în pachetele cu buletine trimise pentru alegătorii din comuna Vânători.
Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean, problema a fost descoperită în momentul în care membrii biroului electoral al sectiei de votare din Vânători au început sa desigileze pachetele cu buletine de vot.
Imediat cum au sesizat problema, membrii Biroului Electoral au anunţat Biroul Electoral Judeţean, aspect care a fost semnalat şi la 112.
În urma celor constatate, s-a decis ca buletinele pentru alegerea primarului municipiului Galaţi să fie eliminate, iar la ora 21.00, când se închid urnele, acestea să fie anulate.
