Skip to content
Societate

GCS, după ce Gabriela Firea a anunţat deschiderea teatrelor: Primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare

Inquam Photos / Octav Ganea

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, sâmbătă, după ce Gabriela Firea a anunţat deschiderea teatrelor din Capitală, că organizarea spectacolelor în spaţii închise este momentan interzisă, iar primarul general nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare. ”Descurajăm astfel de iniţiative care riscă să pună în pericol viaţa şi sănătatea comunităţilor locale, fiind pasibile de sancţiuni contravenţionale sau penale”, au transmis autorităţile, care fac apel la managerii instituţiilor de cultură să manifeste responsabilitate.

„Atragem atenția asupra anunțului făcut de primarul Capitalei, Gabriela Firea, referitor la redeschiderea spectacolelor de teatru ale instituțiilor aflate în subordinea Primăriei Municipiului București în spații închise.
Menționăm faptul că, potrivit normativelor în vigoare, spectacolele se pot desfășura doar în aer liber, cu participarea a maximum 500 de persoane, cu respectarea regulilor de distanță și de protecție sanitară.
Deocamdată, sunt interzise spectacolele desfășurate în spații închise!
În aceste condiții, descurajăm astfel de inițiative care riscă să pună în pericol viața și sănătatea comunităților locale, fiind pasibile de sancțiuni contravenționale sau penale.
Facem apel la responsabilitatea managerilor teatrelor din București să nu transpună în fapt o astfel de decizie a primarului general al municipiului București.
Menționăm faptul că primarul Capitalei nu poate emite un act administrativ contrar legilor în vigoare, iar în cazul în care acest lucru se va întâmpla prefectul municipiului București va acționa pentru suspendarea unei astfel de hotărâri”

Amintim că Primăria Bucureşti anunţă că, din 15 iunie, se redeschid teatrele şi instituţiile publice de spectacol, urmând a fi respectate toate măsurile dispuse pentru prevenirea răspândirii pandemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *