La presiunea Fiscului, firmele din România și-au instalat până acum aproximativ 274.000 de case de marcat cu jurnal electronic. Finanțele speră că, prin introducerea acestora și conectarea acestora on-line la serverele Centrului Național de Informații Financiare, va reduce evaziunea fiscală și va majora încasările din T.V.A. cu 10-15 %.
Până în prezent, au fost aduse în țară de către distribuitori aproape 463.000 de case de marcat cu jurnal electronic, din cele 700.000-750.000 de aparate pe care autoritățile speră, conform propriilor declarații, să le instaleze până la jumătatea acestui an.
Totuși, oficialii din ministerul de Finanțe nu pot spune când se va realiza conectarea on-line a caselor de marcat.
Între timp, însă, agenții comerciali sunt obligați să își achiziționeze noile tipuri de aparate.
Pentru a stabili în ce măsură își poate atinge Fiscul planurile privind majorarea încasărilor din T.V.A., PSNews a luat legătura cu Gelu Diaconu, fost președinte al ANAF.
”Dotarea cu case de marcat cu jurnal electronic s-a dovedit a fi o măsură hei-rupistă, care nu aduce deocamdată beneficii decât importatorilor și dealerilor autorizați de către ministerul de Finanțe”, a declarat Gelu Diaconu, în exclusivitate pentru PSNews.
”Mai mult, a produs o cheltuială majoră agenților economici, cărora nu li s-a acordat nicio bonificație pentru încurajarea schimbării caselor de marcat.
În plus, nu a fost acceptată nicio soluție de producție românească propusă”, a mai spus el.
”Pe scurt, o afacere între ministerul de Finanțe și dealeri, atent monitorizată de ministrul Teodorovici”, arată Gelu Diaconu.
”Cât despre problema interconectării cu serverele Finanțelor și ale Centrului Național de Informații Financiare (atenție, nu mai dați vina pe ANAF pentru lipsa informatizării!), aceasta rămâne un deziderat perpetuu. Nu au făcut nimic până acum, în schimb i-au forțat pe contribuabili să se doteze și să cheltuie sume mari de bani”, mai spune fostul președinte al ANAF.
”Presupunând că s-ar reuși să se perfecționeze analiza de risc, pe baza datelor asigurate on-line de casele de marcat cu jurnal electronic conectate, experiența statelor avansate arată că se poate obține o creștere de aproximativ 5% a încasărilor din TVA. Nici vorbă de 15%!
Dacă ar fi fost preocupați de reducerea evaziunii fiscale, anul acesta trebuia încheiată informatizarea Fiscului.
Dar ei au fost preocupați doar să facă vânzare de zeci de milioane de euro distribuitorilor de case de marcat”, concluzionează Diaconu.
