Gelu Diaconu, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a vorbit într-o postare pe Facebook despre situația prezentă în finanțele publice.
Mesajul lui Diaconu vine în contextul în care președintele Klaus Iohannis a susținut, luni seara, o declarație în care a vorbit despre acest subiect.
Astfel, fostul șef al ANAF este de părere că Iohannis nu face decât să avertizeze asupra unor fapte și să confirme un dezastru ce are loc în finanțele publice în urma nerealizării veniturilor bugetare. Despre aceste lucruri, Diaconu spune că a vorbit încă de acum 2 ani.
În ceea ce privește situația veniturilor de natură fiscală, Gelu Diaconu atrage atenția asupra faptului că aceasta se va deteriora dacă nu se ia nicio măsură în privința întăririi capacității administrative a ANAF-ului. Nerealizarea acestui lucru ar putea duce la introducerea de noi taxe, susține fostul șef al instituției de administrare fiscală.
În încheiere, Diaconu susține că dacă depășirea deficitului bugetar nu va fi asumată de către Dragnea&co, vom fi martorii unei odisei în ceea ce privește pilonul II de pensii.
Citiți mai jos postarea integrală a lui Gelu Diaconu:
„Presedintele Iohannis a confirmat dezastrul care se profileaza in finantele publice pe seama nerealizarii veniturilor bugetare, dezastru despre care vorbesc de 2 ani de zile. Inca de pe vremea tehnocratilor, cand a inceput slabirea capacitatii administrative a ANAF, continuata de gasca lui Pablito!
Din pozitia sa, presedintele evita sa dea semnale alarmiste, face doar avertizari. Cam in al treisprezecelea ceas…
Eu, ca cetatean si contribuabil, o fac de peste doi ani de zile, fara nici o miza politica.
Chiar daca in aprilie au facut interventii la marii producatori sa scoata in avans produse accizabile, problema trendului scaderii veniturilor fiscale in raport de consumul crescut devine structurala. Iar veniturile din TVA, altadata un pilon al bugetului, scad continuu, chiar si atunci cand restrictioneaza rambursarea sumelor din TVA cuvenita agentilor economici.
Situatia veniturilor de natura fiscala se va deteriora daca guvernantii nu vor intari capacitatea administrativa a ANAF. Daca nu o vor face vor fi nevoiti, pe langa reducerea drastica a cheltuielilor publice, sa introduca noi taxe.
Asta daca Dragnea&co nu isi vor asuma iresponsabilitatea depasirii deficitului bugetar asumat.
Urmeaza odiseea pilonului II de pensii…
In acest timp, la sediul PSD, continua manipularea propagandistica cu mici si bere. Acesta le este nivelul!!!”
