Viorel Hrebenciuc s-a aflat astăzi în fața judecătorilor pentru a da declarații în dosarul „Mită la PSD” unde ar fi declarat că fostul președinte PSD Mircea Geoană știa despre plățile privind finanțarea campaniei prezidențiale și, mai mult, „se consulta permanent cu Sorin Ovidiu Vîntu”, potrivit B1.ro.
Ca urmare a acestor declarații, ale lui Hrebenciuc, președintele PSRO, Mircea Geoană, a făcut mai multe precizări și anume că el, în calitate de candidat al PSD la alegerile prezidențiale din 2009, nu s-a ocupat de finanțarea campaniei elctorale, că director de campanie era Viorel Hrebenciuc și că nu a avut discuții cu niciun om de afaceri cu privire la finanțarea campaniei.
Totodată, Geoană a punctata că Hrebenciuc „aduce doar acuze”, fără a prezenta vreo dovadă.
„Referitor la declarațiile făcute de Viorel Hrebenciuc astăzi în instanță, vreau să fac următoarele precizări:
1. Candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2009 nu s-a ocupat de finanțarea campaniei electorale;
2. Dl Hrebenciuc a fost director de campanie in 2009: Dacă dl Hrebenciuc a făcut astfel de solicitări, ele au fost făcute din proprie inițiativă și fără să mă fi pus la curent cu astfel de demersuri;
3. Nu am avut discuții cu niciun om de afaceri cu privire la finanțarea campaniei și nu l-am trimis pe Viorel Hrebenciuc să discute cu oameni de afaceri pentru finanțarea acesteia;
4. Este ciudat faptul că Viorel Hrebenciuc a ales să facă aceste declarații mincinoase după ce a intervenit conflictul public între mine și Victor Ponta, pe care dl Hrebenciuc l-a sprijinit începând cu Congresul PSD din 2010 și până în ziua de astăzi, și la o zi după ce a fost plasat în arest la domiciliu;
5. Viorel Hrebenciuc aduce doar acuze, fără a prezenta nicio minimă dovadă.
Nu am fost niciodată implicat în lucruri ilegale și nu accept ca numele meu să fie ponegrit doar din motive politice. Nu este decât o modalitate a dlui Hrebenciuc de a distrage atenția de la propriile sale probleme cu justiția.
Îmi mențin în integralitate declarațiile făcute în calitate de martor în procesul în care domnii Niculaie și Stancu au fost achitați în primă instanță.”, afirmă Mircea Geoană.

Replicile astea parca sunt scrise de Basescu Traian. Dar beneficiarul cine a fost, prostanacule ? Nu tu ai candidat la presedentie ???