Președinte PSRO, Mircea Geoană a făcut o mișcare de ultimă oră pe scena politică.
Mai exact, Mircea Geoană, le-a transmis, marți, o scrisoare publică Co-președinților PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, privind decizia PSRO de a constitui un grup comun de lucru PNL-PSRO și un calendar de consultări formalizate între cele două formațiuni.
Geoană punctează în scrisoare că „fiecare zi în plus cu Victor Ponta la Palatul Victoria compromite șansa României de a avea un adevărat nou început și că PNL și PSRO au obligația de a permite ca această șansă pentru România și pentru români să nu fie irosită”.
Redăm scrisoarea:
„Doamnei Alina GORGHIU, co-președinte PNL
Domnului Vasile BLAGA, co-președinte PNL
Stimați colegi,
Timpul nu mai are răbdare cu noi. Evoluțiile interne și internaționale cer în mod imperios o Românie puternică, înarmată cu un nou model politic și instițutional, cu un model economic și social regândit. Pe scurt, un Nou Proiect de Țară, pe care 91 la sută dintre cetățeni ni-l cer și pe care votul din 16 noiembrie îl face posibil.
O nouă regulă a jocului nu poate fi realizată cu oameni care practică în mod grosolan și perseverent corupția la nivel înalt și proasta guvernare. Un nou Proiect de Țară are nevoie de o nouă majoritate: în societate, în Parlament și de un parteneriat între Președintele României și un nou Guvern. Fiecare zi în plus cu Victor Ponta la Palatul Victoria compromite șansa României de a avea un adevărat nou început. Partidele noastre au obligația de a permite ca această șansă pentru România și pentru români să nu fie irosită.
Un Nou Proiect de Țară nu poate fi realizat fără ca Stânga și Dreapta să își aducă propria viziune și valori la acest proiect comun, bazat pe o nouă regulă a jocului în politică, economie și societate, fundamentată pe cinste, competență și patriotism.
Biroul Național de Conducere al Partidului Social Românesc a analizat și identificat atât elementele de convergență, cât și de diferențiere dintre programul PSRO și Programul de Guvernare prezentat recent în spațiul public de PNL și a decis demararea de consultări instituționale pe marile teme politice, economice și sociale între PSRO și PNL.
Din această perspectivă, vă propunem constituirea unui grup comun de lucru PNL-PSRO și a unui calendar de consultări formalizate între formațiunile noastre.
Cu stimă,
Mircea GEOANĂ
Președinte PSRO”, se arată în scrisoarea lui Mircea Geoană.

Mircea Geoana este un tradator! A avut voturile sustinatorilor PSD si acum trece de cealalta parte! Eu nu voi uita!
E un Prostanac si-atat !
E adevarat, timpul nu mai are rabdare cu eGeoana, ca numai ce s-a vorbit de finantarea ilegala a campaniei lui electorale din 2008 !
Pai si aliatul Vanghelie? Unde e Vanghelie, Mircea? A, e dupa Vantu! Cred ca timpul nu mai are rabdare cu prostanacii tradatori, poate refaceti echipa la puscarie!