Skip to content
Politică

Geoană, reacție virulentă privind ceasurile primite de la Vanghelie: „Sunt ceasuri de marcă”

Liderul PSRO, Mircea Geoană, a fost audiat, miercuri, la sediul DNA, în dosarul edilului suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie. Aici, Geoană a predat ceasurile primite de la Vanghelie, ceasuri care ar fi provenit din urma unor infracțiuni. Bunurile au fost puse sub sechestru, la fel ca alte bunuri găsite în timpul perchezițiilor de la locuința lui Vanghelie.

În acest context, Mircea Geoană, a declarat, miercuri seară, în cadrul unei intervenții telefonice la postul România TV, că este vorba despre niște cadouri primite cu ocazia zilei sale de naștere. În același timp, liderul PSRO a subliniat: „sunt obiecte pe care nu le port, nu le folosesc”.

„Vreau sa reconfirm calitatea cu care am fost invitat sa merg la DNA, aceea de martor, intr-un proces legat de total de altceva. Nu exista nicio alta forma de invinuire sau incriminare adusa la adresa mea. Ceea ce am confirmat, pentru ca atunci cand mergi intr-o institutie publica trebuie sa declari adevarul si numai adevarul, in 2008 – 2009, cu ocazia aniversarii zilelor mele de nastere, am primit, printre alte cadouri, acele ceasuri. Cadouri de ziua mea, repet, pe care le-am adus din proprie initiativa, neatinse, ca solicitare a DNA. Sunt obiecte pe care nu le port, nu le folosesc. Eu nu folosesc ceasuri. Nu e niciun fel de alta discutie. Punct si de la capat. Erau ceasuri de marca in mod evident, nu ma pricep, nu am o pasiune. Ceasuri de marca. Imi aduc aminte aniversarea de 50 de ani, au fost vreo 300 de invitati. Poate ca erau unele de valoare mai mare, unele de valoare mai mica, nu cunosc. Vorbiti in gol, asta va spun. V-am relatat pe scurt, aveti tema cu Dragnea, aveti alte teme. Sunt obiecte de valoare care sunt trecute si in declaratia de avere”, a declarat Mircea Geoană.

Întrebat dacă ceasurile primite au fost cumpărate din presupușii bani de șpagă luați de Marian Vanghelie, Mircea Geoană a răspuns: „Nu, in niciun caz.”

2 comentarii la “Geoană, reacție virulentă privind ceasurile primite de la Vanghelie: „Sunt ceasuri de marcă”

  1. Mai prostanacule, dar salteaua statului pe care ai ciordit-o din vila de la RAAPPS, tot cadou de la Vanghelie credeai tu ca este ??? Da, stiu, avem subiectul cu Dragnea, mai tare decat zici tu ca e al tau. Sincer, pentru mine esti mai interesant tu, care te pretezi la o saltea dupa ce ai stat ani de zile abuziv in vila statului decat Dragnea, care e pedepsit pentru ca a indraznit sa se ridice impotriva lui Basescu. Este diferenta dintre un gainar care esti si un politician ca Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *