Skip to content
Politică

Geoană, revoltat după tragediile „Colectiv” și „Hexi Pharma”: „Câte crize ne mai trebuie?”

Preşedintele Partidului Social Românesc (PSRO), Mircea Geoană, trage un semnal de alarmă.

Astfel, Geoană a subliniat faptul că România se află în criză iar „situaţiile emoţionale şi nefericite” precum cazurile „Colectiv” şi „Hexi Pharma” dovedesc acest lucru.

„Avem sisteme de sănătate, educaţie şi infrastructură de care aflăm cât de gravă este criza lor atunci când apare o situaţie emoţională şi nefericită cum a fost cazul ‘Colectiv’ sau ‘Hexi Pharma’. Câte crize ne mai trebuie ca să ne dăm seama că România nu funcţionează? Cât de multe cazuri de corupţie politică trebuie să mai vedem în piaţa publică pentru a ne da seama că între corupţia publică şi sărăcia unei naţiuni există o legătură cauzală? O ţară cu o elită politică coruptă este condamnată la sărăcie şi subdezvoltare. O ţară cu o clasă politică coruptă are o administraţie publică neperformantă şi este incapabilă să producă politici de dezvoltare”, a declarat Mircea Geoană.

În același timp, Geoană a criticat, totodată, modul de alocare a fondurilor către primării direct prin ordin de ministru.

„Ministerul Dezvoltării s-a transformat în era Udrea şi în era Dragnea în ministerul sifonării banului public, potrivit raportului Curţii de Conturi. În România europeană şi aşa-zis transparentă, şi actualul guvern nu a făcut nimic să schimbe acest lucru, tot ce înseamnă alocări către primării, se fac prin ordinul de ministru, nu se publică în Monitorul Oficial. Ele sunt total la adăpost de ochiul public. Trebuie să spună Curtea de Conturi că acolo este o maşinărie de mituire electorală? Marea transhumanţă a primarilor, 400-500 de primari au plecat înainte de prezidenţiale pentru banii promişi de la ministerul sifonării banului public’, a spus Mircea Geoană, potrivit agerpres.ro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *