Skip to content
Politică

Geoană tot nu-l iartă pe Ponta: Prea puţin, prea târziu!

Fostul preşedinte al Senatului Mircea Geoană continuă să fie neiertător cu premierul demisionar Victor Ponta: „Prea puţin, prea târziu!”

Într-un comunicat trimis, miercuri, PSnews.ro, fostul ministru de Externe arată că nu este prea plăcut impresionat de demisia lui Ponta din fruntea Guvernului şi vorbeşte despre datoriile pe care le are întreaga clasă politică în actualul context.

„Demisia lui Victor Ponta este prea puțin și vine prea târziu. Acum un an, românii au spus că așa nu se mai poate. Însă, vocea lor a fost ignorată. Corupția sistemică este atât de mare încât nu este doar principala cauză a sărăciei, ci și, din păcate, cauza unei tragedii. Întreaga clasă politică trebuie să audă și să asculte vocea românilor revoltați și exasperați de atâta corupție și sărăcie. Avem cu toții datoria să spunem că așa nu se mai poate, că România merită o șansă la dezvoltare, șansa unui nou început” este mesajul lui Geoană.

1 comentariu la “Geoană tot nu-l iartă pe Ponta: Prea puţin, prea târziu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *