Ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, a declarat, luni, la un forum de specialitate că strategia energetică a României ar putea fi gata în septembrie – octombrie 2015, dar aceasta ar fi trebuit însoțită și de o strategie de reindustrializare.
„Dacă vorbim despre consumuri energetice, trebuie să știm ce poate fi dezvoltat: industria metalurgică, auto, agricultura cu irigațiile și așa mai departe. Trebuie să știm cât vom consuma, unde vom consuma. Numai că în acest moment nu avem o idee în zona de reindustrializare și la nivelul ministerului va trebui să găsim un răspuns, să mergem în mod evident pe eficientizare, pe asigurarea unui mix energetic care să ne asigure și confortul și competitivitatea. Dincolo de această problemă a strategiei pe care noi o dorim să fie finalizată în septembrie — octombrie mai avem o problemă și anume următorul pas în relația cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europenă și Banca Mondială”, a declarat Andrei Gerea.
