Grupul auto german Daimler trebuie să cheme în service 774.000 de vehicule Mercedes-Benz vândute în Europa care sunt dotate cu softuri ilegale pentru controlul emisiilor poluante.
Anunțul a fost făcut luni de către Ministerul german al Transporturilor după întâlnirea pe care ministrul Andreas Scheuer a avut-o luni după-amiază cu directorul general al grupului auto Daimler, Dieter Zetsche, scrie publicaţia Handelsblatt, conform Mediafax.
În urma verificărilor, Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a depistat că vehicule Mercedes-Benz cu motoare diesel sunt dotate cu softuri ilegale pentru controlul emisiilor. Astfel de dispozitive au fost depistate la modele Mercedes Transporter Vito, la Mercedes GLC şi la Mercedes C-Klasse. În total, este vorba de 774.000 de maşini, dintre care 238.000 sunt înmatriculate în Germania.
„Guvernul Germaniei va ordona chemarea imediată în service a 238.000 de vehicule produse de compania Daimler din cauza montării unor dispozitive neautorizate”, a comunicat Ministerul german al Transporturilor.
Compania Daimler s-a angajat să coopereze cu autorităţile şi să elimine softurile controversate. Compania a confirmat chemarea vehiculelor în service, dar a subliniat că problema legalităţii dispozitivelor contestate urmează să fie clarificată.
