Vicepreşedintele PNL la nivel national, Gheorghe Falcă, preşedinte al PNL Arad şi primar al municipiului, este de părere că rezultatul referendumului nu ar trebui să provoace lupte interne în partid.
Falcă, care în numele PNL a semnat un protocol cu reprezentanţii Coaliţiei pentru familie, spune că PSD are responsabilitatea rezultatului referendumului pentru că ar fi politizat demersul, iar oamenii au crezut că prin vot îl vor valida pe Liviu Dragnea.
”PNL, în 2016, a semnat un parteneriat cu Coaliţia pentru familie, apoi în Parlament, într-o mare majoritate, a susţinut acest referendum, dar tot PNL a lăsat la dispoziţia fiecărui membru al partidului să se manifeste, având această libertate de opţiune. De aceea, luptele interne nu trebuie să fie puse în faţa publicului pentru acest referendum, care a fost organizat de Guvernul României într-un termen scurt, cu fiecare partid având propria agendă”, declara Gheorghe Falcă, potrivit News.ro
Totodată, el apreciază că rezultatul referendumului ”este destul de bun”, afirmând totodată că neparticiparea la vot are o posibil cauză lipsa timpului pentru o campanie de informare suficient de lungă.
”Conform procedurilor, era necesară o perioadă de precampanie, campanie, buget de informare, nu este responsabilitatea PNL acest rezultat. Dar să vină 3,7 milioane de oameni la un vot în România în afara votului politic, este un rezultat destul de bun”, a mai spus primarul Aradului.
Amintim că mai mulţi lideri PNL, printre care Cezar Preda, Alina Gorghiu, Cătălin Predoiu, Mihai Voicu, au postat la ceas de seară, mesaje similare în care acuză conducerea liberală că a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic.
CITIȚI MAI MULTE AICI: Scandal în PNL: mai mulți lideri îl acuză pe Orban că a aruncat partidul către un nou eşec politic
„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouã aventură şi către un nou eşec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politica retrogradă #Ajunge”, se arată în mesajul postat de Predoiu pe contul său de Facebook, textul regăsindu-se pe conturile lui Cezar Preda, Mihai Voicu sau al Alinei Gorghiu.
