Skip to content
Societate

Gheorghe Ialomițianu: Compensarea la carburanți nu ajută foarte mult / Prețurile, problema numărul 1 a României

ziare.com

Problema numărul 1 a României o reprezintă prețurile, iar acestea vor crea mari probleme pentru mulți români și multe firme, a declarat fostul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițianu, vicepreședinte PMP, luni, pe B1 TV.

Întrebat dacă este de părere că Guvernul va menține compensarea de 50 de bani la carburanți, vicepreședintele PMP a explicat: „Guvernul va menține, cred, acea compensare cu 50 de bani, deși nu ajută foarte mult. Guvernanții au posibilitatea să ne spună, uitați, noi ajutăm mediul de afaceri, ajutăm populația, deci am făcut ceva, atât am putut, mai mult nu s-a putut. Nu cred că vor anula, pentru că vor fi criticați și nu cred că se dorește lucrul acesta”.

„Problema numărul 1 a României o reprezintă prețurile – și la energie, gaze și carburanți – și aici trebuie Guvernul să se aplece și să vină cu soluții, pentru că ne spune că nu va fi problemă de furnizare de energie, gaze, carburanți. Nu vor fi probleme, dar prețurile vor fi atât de mari încât se întâmplă două lucruri – se consumă mai puțin, și chiar erau foarte mulți români care spun că vor consuma mai puțin și mai prost, sau va crește evaziunea fiscală în domeniul produselor accizabile, deci nu vor rezolva problema cu prețurile mari. Prețurile mari vor crea mari probleme pentru mulți români și multe firme”, a mai spus Gheorghe Ialomițianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *