Copreședintele Partidului National Liberal, Alina Gorghiu, pregătită de atac: „August poate fi luna diasporei în toată țara!”
Astfel, luni, pe pagina personală de Facebook, Gorghiu a postat un mesaj prin care solicită statului român ”să deschidă dialogul cu românii care trăiesc în străinătate, în această perioadă și să-i sprijine să-și rezolve, repede și simplu, solicitările”.
”Am intrat în luna august, lună în care cei mai mulți dintre românii care trăiesc în străinătate revin în țară, în concediu. Cel mai frumos „bun venit” din partea statului român este să deschidă dialogul cu ei în această perioadă și să-i sprijine să-și rezolve, repede și simplu, solicitările către instituțiile statului. În Suceava, administrația a instituit „Luna diasporei”. E o idee excelentă și mi-ar plăcea să fie preluată de cât mai multe administrații liberale. August poate fi luna diasporei în toată țara, printr-o inițiativă a PNL, care prevede că românii din diaspora, veniți în concediu în aceasta perioadă, să beneficieze de regim de urgență – fără taxele aferente – la depunerea cererilor pentru diverse documente solicitate autorităților publice. Facem toate eforturile să promovam această lege în Parlament, pentru ca anul viitor, în august, să devină realitate. Tot ce investim în relația cu românii de peste hotare înseamnă o șansă în plus ca ei să revină în țară”, a scris Alina Gorghiu pe pagina personală de Facebook
