Skip to content
Politică

Gorghiu, previziune sumbră pentru PMP

Gandul.info

Președintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, la B1 TV, că USR este un partid pe care și-l dorește în viitorul Legislativ. Alina Gorghiu a are însă o previziune sumbră pentru partidul condus de Traian Băsescu, despre care consideră că nu se va regăsi în Parlament după alegerile de pe 11 decembrie.

”USR este un partid pe care eu mi-l doresc în Parlament. Nu cred că USR-ul este un adversar direct al PNL-ului pentru că eu cred că singurul partid care poate să facă foarte mult rău României și pe care avem obligația să îl învingem în aceste alegeri este PSD.

Discuția va fi foarte clară și limpede după ce vom vedea ce partide intră în Parlament. Nu am nicio legătură cu PMP-ul și PNL-ul nu va face niciun fel de alianță cu Băsescu. Colegii mei nu ar face niciodată presiuni ca să facem alianță cu PMP. Mai degrabă ar rămâne în opoziție decât să facă pact cu diavolul. În opinia mea, PMP nu intră în Parlament. De altfel și ALDE se află la limită, tot din cauză de polemică internă, din pricina faptului că oamenii din interiorul ALDE își doresc să vadă o listă cu oameni integri și nu au văzut-o”, a declarat șefa PNL.

 

1 comentariu la “Gorghiu, previziune sumbră pentru PMP

  1. Bună ziua. Partidul care se credea că va fi altfel față de celelalte, adică PMP, se adeverește că este un partid de adunături refuzate de celelalte partide, oameni corupți și cu dosare penale, dovezile sunt listele de la Arad, unde capi de liste sunt doi oameni certați cu legea și mai presus de asta, președintele de organizație este fostul președinte PSD Arad, omul principal al lui Geoană împotriva lui Băsescu. Iată că în politică totul este posibil și contează doar interesul personal, nu o conduită morală și politică pentru cetățean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *