Săptămâna care a trecut a fost una neagră pentru actuala conducere a TVR. Raportul de activitate al instituției a fost respins de către Comisia de Cultură din Parlament, iar în această situație mai este doar un pas până la demiterea conducerii.
În acest context, copreședintele PNL i-a cerut președintelui PSD, Liviu Dragnea, să se aibă o întâlnire cu partidele din Opoziție pentru a discuta situația de la televiziunea publică.
„De la Alba Iulia îi cer lui Dragnea să-și facă timp ca, înainte de orice decizie politică pe care o va lua în privința televiziunii publice, să vină să discute cu Opoziția pentru că, evident, ne dorim să nu fie politizată această instituție„, a spus Gorghiu, potrivit Agerpres, menționând că, dacă se va insista cu o „propunere de esență PSD-istă” la conducerea TVR, atunci liberalii vor vota împotrivă.
Copreședintele PNL a spus că TVR se confruntă acum cu probleme financiare deosebite și a apreciat că schimbarea directorului general al instituției nu va duce la rezolvarea acestora, ci doar la o întârziere a măsurilor concrete pentru deblocarea situației cu care se confruntă televiziunea publică.
„Constat că, în ciuda faptului că am abordat acest subiect de foarte multe ori, și eu, și oameni din societatea civilă interesați de destinul Televiziunii Române, din partea cealaltă, din partea factorului guvernamental, nu vedem decât pasivitate. Se prefigurează, în schimb, o lovitură de forță, care înseamnă, din nou, politizarea excesivă a acestei instituții de presă. Vorbesc despre înlăturarea actualei conduceri și mobilizarea PSD pentru aducerea la putere a unei echipe loiale obiectivelor PSD. Nu uitați că 2016 reprezintă un an electoral cu două tipuri de alegeri, locale și generale, și știți foarte bine ce capacitate extraordinară are PSD să transforme televiziunea publică în vehicul electoral al PSD atunci când pune mâna pe ea„, a afirmat Alina Gorghiu.

Penibila asta nu realizeaza,, ca chestia,, aia pe care o reprezinta nu are credibilitate. Cum adica, dati-va voi la o parte sa ne cocotam noi. Daca sint in stare sa-i dea jos democratic nu cu ajutorul politiei politice si a justitie,,independente,,.Astia vor sa aduca PD-ul la putere si pe Basescu primar la Bucuresti sau prim-ministru.
Au impresia ca romanii sint timpiti?Mai gresesc o data, de doua ori, dar nu la infinit.