Skip to content
Europa

Grecia ridică obligativitatea carantinei anticovid impusă turiştilor din UE, spaţiul Schengen, Regatul Unit, SUA, Israel, Serbia şi EAU

Facebook

Aviaţia Civilă greacă a anunţat luni o ridicare a carantinei obligatorii, pe o perioadă de şapte zile, aflată în vigoare până în prezent în Grecia.

Această carantină viza turişti ”rezidenţi permanenţi în statele membre ale Uniunii Europene, spaţiul Schengen, Regatul Unit, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratee Arabe Unite”.

Ridicarea acestei carantine se aplică zborurilor cu ”pasageri care au fost vaccinaţăi cu două doze de vaccin” sau celor care sunt negativi covid-19 şi dispun de un test nagativ de cel puţin 72 de ore, precizează într-un comunicat Aviaţia Civilă greacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *