Fostul premier al României, Sorin Grindeanu, vineri, într-un interviu pentru Mediafax, a declarat că fostul ministru de Finante Darius Valcov are birou în sediul Guvernului.
„Noi am castigat alegerile cu un program si in acest moment avem cu totul altceva. Nu s-a scris niciunde in programul de guvernare ca trebuie sa avem impozit pe cifra de afaceri sau taxa de solidaritate. Eu stiu ca domnul Valcov, care mai nou inteleg ca are birou in sediul Guvernului, e foarte inventiv – apropo si de evaluarea pe care a facut-o cu privire la Guvernul pe care l-am condus – dar in programul de guvernare cu care am castigat, in oferta electorala a PSD niciunde nu apar lucrurile acestea”, a spus Grindeanu.
Mai mult, fostul premier a fost chestionat si ce durata de viata preconizeaza pentru Guvernul Tudose.
„Depinde. Eu ii doresc premierului Tudose sa-si duca mandatul la final, adica 2020. Depinde de modul in care va relationa cu presedintele partidului, Liviu Dragnea, de modul in care va relationa cu oamenii presedintelui din Guvern, pe care ii stim cu totii – ma refer la cei de forta”, a adăugat Grindeanu.
Totodată, întrebat în interviul acordat Mediafax ce i-a lipsit pentru a ramane in functie, acesta răspuns: „Pupincurismul”.
