La acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus, a transmis grupul de Comunicare Strategică. În acest context, Grupul anunță că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități.
Facem precizarea că o parte din măsurile prevăzute pentru Scenariul 3 au fost deja adoptate de autorități, iar la acest moment nu avem confirmarea faptului că există o „transmitere susținută pe scară largă” a noului coronavirus (COVID-19).
Tipologia cazurilor de până în prezent arată o trasabilitate a contactelor persoanelor care sunt confirmate pozitiv cu noul coronavirus. În acest sens, echipele Direcțiilor de Sănătate Publică desfășoară anchete epidemiologice pentru identificarea tuturor contacților persoanelor confirmate pozitiv.
