Skip to content
Politică

Gușă, concluzie tăioasă după protestele românilor: Iohannis își caută aliați în stradă!

www.soridapress.ro

Consultantul politic, Cozmin Gușă, invitat duminică seara, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, de la postul de televiziune Realitatea TV a comentat decizia președintelui României, Klaus Iohannis de a participa la protestele față de ordonanța privind grațierea.

”Acuzațiile la adresa deciziei lui Klaus Iohannis de a participa la protestele față de ordonanța privind grațierea nu se justifică iar gestul președintelui este unul firesc în contextul politic actual. Din declarațiile liderului PSD, Liviu Dragnea, reiese că suspendarea președintelui se discută, însă jocul va fi unul sofisticat, în care va cântări enorm asistența de calitate pe care cei doi – Iohannis și Dragnea – pot s-o primească”, susține consultantul politic Cozmin Gușă.

”Avem trei categorii – Iohannis, PSD și cetățeni – și două posibile acțiuni – amnistia și suspendarea -”, a explicat Gușă.

Iohannis pare un general hotărât, dar care nu are o armată regulată la dispoziție, pentru că cei pe care i-a girat – liberalii, USR-itșii și guvernul tehnocrat – au sfârșit într-o păruială între ei și l-au trădat. În condițiile în care Iohannis nu are armată regulată, își caută armată în stradă. Recrutează în acest moment și, deci, ca să poată recruta, a ieșit în stradă”, afirmă Cozmin Gușă, potrivit Realitatea.net

În opinia sa, nervozitatea legată de faptul că președintele a mers duminică în mijlocul protestatarilor din Piața Universității este falsă, mimată, nesinceră, întrucât, explică acesta, este firesc să acționeze așa, în condițiile în care amenințările de suspendare din funcție au foste explicite.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *