Guvernul a semnat ordonanța care introduce în perioada 1 iulie – 30 septembrie un mecanism de reducere a prețului benzinei și motorinei cu 50 de bani pe litru. Din suma de 50 de bani, 0,25 lei/litru reprezintă o subvenție legată direct de preț și se include în baza de impozitare a TVA.
Totodată, compensația acordată de stat, de 0,25 lei/litru se stabilește și se individualizează de către operatorii economici într-o declarație al cărei model se aprobă prin ordin al președintelui ANAF. Declarația se depune până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a acordat reducerea și reprezintă și cerere de restituire. Majorarea nejustificată în cele trei luni a prețurilor la carburanți de către operatorii care acordă reducerea, constituie acțiune speculativă și se sancționează. De asemenea, este interzisă revânzarea carburanților cu preț redus. Măsura intră în vigoare din această noapte.
Suma de compensat se înregistrează intr-un cont de venituri distinct și se compenseaza cu obligațiile fiscale ale debitorului. Impactul bugetar al măsurii pe cele trei luni este de 588 milioane de lei.
„S-a aprobat această reducere. 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care o vor aplica voluntar lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte, iar eu mă aștept ca în perioada imediat următoare să vedem companii care aplică această ordonanță. Să le lăsăm totuși un termen scurt în așa fel încât sistemele fiscale să poată fi actualizate și să poată se reflecte aceste modificări”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că dacă benzinarii vor crește prețurile artificial, această majorare va fi încadrată la „acțiuni speculative”.
„În situația în care vor exista creșteri de prețuri acestea vor fi încadrate la acțiuni speculative și vor fi sancționate”, a spus acesta.
Potrivit Ministerului Finanțelor, companiile vor putea deconta cei 25 de bani printr-un „mecanism simplificat”.
„În termen de 15 zile, printr-un ordin al președintelui ANAF se va stabili modelul de declarație pe care vor trebui să o depună. Compensarea se va face cu obligațiile fiscale a acestora, TVA, impozit pe profit, etc. Estimăm că stingerea se va face pe partea de TVA”, a transmis secretarul de stat din ministerul Finanțelor.
Măsura se va aplica în perioada 1 iulie – 30 septembrie.
Care sunt prețurile carburanților azi, 30 iunie, în București
HotNews.ro a analizat prețurile minime și maxime la benzină și motorină, practicate azi, 30 iunie, în București la principalele 5 lanțuri de benzinării.
Au fost folosite datele încarcate de operatori pe platforma Monitorul Prețurilor, gestionată de Consiliul Concurenței, precum și datele aplicației private Peco-online.ro (în special pentru a vedea ce prețuri practică Rompetrol, care nu se află pe Monitorul Prețurilor).
Benzina standard:
– Petrom: între 8,56 lei (str. Doctor Herescu) și maxim 8,63 lei
– Mol: între 8,68 lei (str. Barbu Văcărescu) și maxim 8,71 lei
– Lukoil: între 8,59 lei (str. Orhideelor) și maxim 8,63 lei
– OMV: între 8,68 lei (șos. Mihai Bravu) și maxim 8,71 lei
– Rompetrol: între 8,66 lei (șos Mihai Bravu) și maxim 8,71 lei
Benzina Premium:
– Petrom: între 9,02 lei (str. Doctor Herescu) și maxim 9,09 lei.
– Mol: între 9,32 lei (str. Barbu Văcărescu) și maxim 9,35 de lei.
– Lukoil: între 8,77 de lei (Ecto Plus 95 – Splai-Mihai Bravu) – 9,29 lei (Ecto 100 – str. Orhideelor) și maxim 9,33 lei.
– OMV: 9,31 lei (str. Vasile Milea) și maxim 9,35 de lei
– Rompetrol: 9,30 lei (Bd. Ghencea) și maxim 9,35 lei
Motorina standard:
– Petrom: între 9,16 de lei (str. Doctor Herescu) și maxim 9,19 lei
– Mol: între 9,24 lei (bd. Decebal și str. Barbu Văcărescu) și maxim 9,3 lei.
– Lukoil: 9,16 lei (str. Orhideelor) și maxim 9,19 lei.
– OMV: 9,24 lei (șos Mihai Bravu) și maxim 9,27 lei.
– Rompetrol: 9,22 lei (șos Mihai Bravu) și maxim 9,27 lei
Motorina premium:
– Petrom: între 9,52 lei (str. Doctor Herescu) și maxim 9,55 lei.
– Mol: între 9,73 lei (bd. Decebal) și maxim 9,78 lei (bd. Corneliu Coposu).
– Lukoil: între 9,52 lei (str. Orhideelor) și maxim 9,55 lei
– OMV: între 9,73 lei (șos Mihai Bravu) și maxim 9,75 lei.
– Rompetrol: 9,54 (Bd. Ghencea) și maxim 9,76 lei
Amintim că în 9 martie 2022, s-au format cozi imense la benzinării în toată țara, după ce o benzinărie din Beiuș a afișat prețuri de peste 10 lei carburantului. Speriați că prețul va exploda peste noapte, șoferii au luat cu asalt atunci stațiile de alimentare.
La acel moment, prețurile carburanților în București variau în jur de 7,5-7,6 lei litrul de benzină și cam 7,6-7,7 lei litrul de motorină.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susținea că nu va crește prețul carburanților, că „s-a creat o psihoză” și că vor fi controale la companiile care au majorat prețul la pompă.
