Actualul guvern, format din Partidul Social Democrat (PSD) şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), le pregăteşte o palmă grea salariaţilor din domeniul bugetar.
Executivul vrea să renunțe la cel mai important proiect de lege care acum se află în negocieri, proiectul legii salarizării. Potrivit unor surse citate de Antena 3, nu există până în momentul de față o înțelegere între Guvern, sindicate și patronate.
Cabinetul PSD-ALDE încearcă acum să aplice un plan B – și anume ca acest proiect al legii salarizării să fie inițiat direct în Parlament și dezbătut de către aleși.
