Guvernul României, condus de premierul Sorin Grindeanu nu trece testul bugetului, dacă este să luăm în calcul veniturile statului obținute în ianuarie 2017, în comparație cu cele obținute în ianuarie 2016.
Potrivit Romanialibera.ro, în aceste condiții, cu toate că se lăuda cu un program generos de investiții, care generează locuri de muncă, în realitate prima lună arată o scădere a cheltuielilor de capital de peste 30%, până la 219,8 milioane lei, cel mai mic nivel realizat vreodată în luna ianuarie în ultimii 10 ani.
Reducerea investițiilor a venit în contextul în care veniturile fiscale (din taxe și impozite) au scăzut cu 10,8% în luna ianuarie 2017, față de perioada similară a anului trecut. Aceste venituri fiscale, colectate de ANAF și al căror nivel este direct corelat cu evoluția economică, sunt cele mai importante în ecuație, fiindcă ele asigură în cea mai mare parte finanțarea salariilor publice, a pensiilor și a investițiilor derulate din fonduri publice. Acest tip de venituri este și cel mai monitorizat în execuția bugetară, fiindcă nerealizarea lor la nivelul prognozat implică automat o revizuire a cheltuielilor.
Astfel, execuția bugetară pe luna ianuarie, publicată luni de Ministerul Finanțelor, indică un nivel al veniturilor totale de 19,2 miliarde de lei, în scădere cu 5,7% față de cele 20,37 miliarde lei colectate în ianuarie 2016. Din acestea, veniturile fiscale au fost de doar 11,86 miliarde lei, față de 13,29 miliarde lei realizate în perioada similară a anului trecut.
Dacă va continua așa tot anul, situația este foarte gravă dat fiind că bugetul pe 2017, și implicit tot programul economic al PSD, este construit pe o creștere a veniturilor totale de 14% față de cât s-a obținut în 2016.
Însă, cea mai mare scădere a încasărilor, de 35,4%, s-a înregistrat la impozitul pe profit, însă poate cea mai neașteptată lovitură a venit la încasările din TVA, care au avut un recul foarte puternic, de 24,8%.
Citiți AICI articolul complet
