Skip to content
Politică

Guvernul se aşteaptă să obţină 95 de milioane de lei din impozitarea bacşişului: Suma reprezintă doar 0,017% din veniturile estimate pe 2023

Guvernul va obține anul acesta 95 de milioane de lei prin impozitarea veniturilor încasate din bacșiș în industria HoReCa, relevă date analizate de Profit.ro.

Având în vedere că această sumă ar fi echivalentul impozitului pe venit de 10%, ar rezulta că autoritățile iau în calcul fiscalizarea unor venituri din bacșiș de 950 de milioane de lei în 2023, an în care bacșișul începe să fie evidențiat atât pe nota pe plată, cât și pe bonul fiscal, conform noilor reguli.

Astfel, statul își ia partea din niște bani care în trecut erau fiscalizați puțin spre deloc, în timp ce firmele active în HoReCa își ating un obiectiv pe care îl au de mai mulți ani, acela de a avea un control mult mai mare asupra banilor din bacșiș ai chelnerilor, pe care îi pot folosi ulterior discreționar pentru a suplimenta remunerarea salariaților. Singurii care pierd sunt chelnerii.

Legislația intrată în vigoare de la 1 ianuarie prevede ca sumele provenite din bacșiș să fie distribuite integral angajaților, iar banii din această sursă ai angajaților să fie considerați venituri cu reținere la sursă, fără să fie cuprinse în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale și fără a intra în sfera de aplicare a TVA. Nerespectarea prevederilor legate de bacșiș va fi considerată contravenție, sancționată cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 4.000 lei.

Suma de 95 milioane lei nu este una considerabilă, veniturile totale ale bugetului fiind estimate pentru 2023 la aproape 540 de miliarde de lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *