Serviciile de ridesharing, precum cele oferite de Uber şi Bolt, vor trebui înregistrate fiscal în România și vor raporta cursele autorităților. De asemenea, va fi impusă o taxă anuală. Sunt prevederile unui proiect de lege avizat de Senat şi susţinut de Guvern.
Operatorii de platforme digitale de ridesharing sunt obligaţi să depună o documentaţie la Ministerul Transporturilor şi să plătească o taxă de autorizare, dar şi o taxă anuală, fiecare în valoare de 50.000 de lei.
Însă, companiile Uber şi Bolt au cerut amânarea adoptării acestui proiect, până când va fi stabilit unui cadru legal pentru serviciile de ridesharing.
Mii de taximetrişti au ieșit în stradă în luna februarie, pentru a treia oară anul acesta, nemulţumiţi de şoferii care folosesc aplicaţiile alternative de transport.
