Până acum vreo două săptămâni, toți dobitocii României erau alături de poporul chinez care trecea prin evenimente ca: încuiat în casă, încuiat în mașină, încuiat în bloc, pe motive „covidice”. „Statul chinez e dement, asta nu e viață, democrație la toți chinezii”, strigau proștii nostri.
Pe urmă China a aruncat la coș restricțiile. În 10 zile, China a trecut de la politica „zero toleranță„ la „dați boala la toți din mână în mână până în fund la doamna cu pălărie„. Efectul? Spitalele din China s-au umplut, mii de oameni sunt la terapie intensivă, iar fabricile care fac chestii pentru noi se închid una câte una, din cauza lipsei de personal aflat în concediu medical. Ce credeți că au zis proștii nostri? „Ce e prostia asta, așa epidemia va scăpa de sub control, urmează valul patru sute, și unde ne sunt televizoarele, tabletele, telecomenzile, ce, blocăm planeta pentru că guvernul Chinei este iresponsabil?„
Mao se poate foi satisfăcut în mormântul său: revoluția chineză a învins pe bune. Acum,când China tușește toată planeta face febră. Când China șomează toată planeta face măcar o fomiță mică. Partea proastă a acestei recunoașteri planetare nevisate este că nu e una pozitivă, cum are Monica Bellucci. Că fiecare dobitoc se simte mai capabil să conducă China decât actualii ei lideri. Iar cine poate conduce China poate conduce orice.
Știu că sună cretin, dar am senzația că evoluăm rapid de la „n-am dinți, am burtă și văd meciul la un televizor în Zimnicea dar simt că aș putea antrena cu succes echipa națională de fotbal” la „ahhh, dacă mai găsesc măcar trei proști ca mine facem brigadă și dăm o lovitură de planetă, nu de stat”.
Să nu ziceți că nu v-am avertizat.
