Simona Halep se află în cădere liberă. Ce loc ocupă în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis.
Astfel, tenismena se află în continuare pe locul 7 în clasamentul WTA0, dat publicităţii luni, la doar 320 de puncte de elveţianca Belinda Bencic, care încheie top ten, informează Antena3.ro
Mai mult, Halep este despărţită de aproape 300 de puncte de Petra Kvitova (Cehia), aflată un loc mai sus.
A doua româncă din ierarhie este Monica Niculescu, pe locul 31 ca şi săptămâna precedentă, Irina Begu a urcat o poziţie şi se află pe 34, iar Alexandra Dulgheru a urcat două locuri şi se găseşte pe 96.
Totodată, americanca Serena Williams ocupă detaşat prima poziţie, urmată de poloneza Agnieszka Radwanska şi de germanca Angelique Kerber.
La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 31, Irina Begu a coborât un loc, de la 39 pe 40, în timp ce Raluca Olaru a înregistrat un salt de şapte locuri şi a ajuns pe 44 după finala de la Rabat.
