Noul ministrul desemnat al Transporturilor, Răzvan Cuc, a primit avizul comisiilor de transport (vot 37-13) după o audiere fulger în care i s-au pus 6 intrebari, dar a fost lăsat să dea doar 3 răspunsuri.
În prezentarea sa, Cuc a enumerat ca priorități majoritatea proiectelor și inițiativelor din Masterplanul de Transporturi, document strategic aprobat deja prin hotarare de guvern, pe care a declarat ca îl va trimite spre aprobare prin lege în Parlament în primul trimestru, potrivit hotnews.ro.
Referitor la unele proiecte de infrastructură rutieră și feroviară mature (deja în implementare), dar care nu se găsesc pe lista sa de priorități, acesta a declarat că nu le va uita în sertar.
Întrebat de câți kilometri de autostradă vor fi inaugurati în 2017, ministrul desemnat a raspuns: „Nu promit nici un km de autostrada”, a declarat Răzvan Cuc.
Totodată întrebat despre lansarea licitațiilor pentru construcția autostrăzii Sibiu – Pitești în 2017, acesta a declarat că întâi trebuie așteptată finalizarea studiului de fezabilitate pe toate cele 5 tronsoane, deși pe cele din capete studiile geotehnice sunt deja finalizate.
