Zilele acestea, în Parlamentul European au loc discuţii extrem de aprinse între liderii europeni. Socialiştii premierului spaniol Pedro Sanchez şi reprezentanţii En Marche, partidul lui Macron, din noul grup Renew Europe, nu îl vor pe Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European în fruntea Comisiei Europene. Aceștia l-ar susține mai degrabă pe Michel Barnier.
În acest context, europarlamentarul liberal Rareș Bogdan a precizat pentru PSNews.ro că, în prezent, asistăm la un blocaj fără precedent la nivel european, negocierile fiind extrem de dure. Europarlamentarul a indicat și momentul în care această criză ar putea fi detensionată.
“Sunt negocieri și este un blocaj fără precedent, deși grupul PPE a câștigat alegerile la nivel european. PPE are 183 de parlamentari, urmat de grupul socialist cu 153. Nu se poate crea o majoritate, o majoritate obișnuită până acum între PPE și socialiști, astfel încât prin intrarea în scenă a domnului Macron, care deși a pierdut alegerile în Franța, a luat doar 21 de europarlamentari, întoarce Europa cu susul în jos. Ține în șah toate instituțiile, a blocat toate negocierile și practic acum există un blocaj fără precedent la numirea șefului Comisiei Europene, a șefului Parlamentului și sigur va urma și șeful Consiliului.
Dar, practic, șeful Comisiei Europene este cea mai importantă funcție dintre toate pozițiile de la nivel european. PPE are un candidat, Manfred Weber, care și-a prezentat foarte bine programul și el încă este candidatul nostru. Chiar zilele trecute am dat un nou vot de susținere pentru acesta, dar negocierile sunt în continuare blocate.
Ei recunosc dreptul PPE de a da șeful Comisiei Europene, dar nu îl vor pe Manfred Weber, spunând că persoana Manfred Weber îi deranjează. Criza aceasta ar putea dura până duminică, la reuniunea Consiliului, și am putea vedea o susținere mai puternică pentru Weber sau înlocuirea acestuia cu un alt candidat, precum Michel Barnier”, a precizat Rareș Bogdan.
