Administratia locala din municipiul Hunedoara a solicitat luni ministrului Sanatatii, Nelu Tataru, sa revoce ordinul de ministru prin care Spitalul Municipal „dr. Alexandru Simionescu” din localitate a fost transformat in spital COVID, apreciind ca decizia va provoca o „situatie extrem de dificila” din punct de vedere al ingrijirii medicale pentru cel putin un sfert din locuitorii judetului Hunedoara.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Boboutanu, propune, intr-o scrisoare deschisa, ramanerea spitalului din oras la statutul pe care l-a avut pana acum, adica sa trateze atat cazuri de COVID-19, cat si cele non-COVID, din patologia generala.
Totodata, edilul local sustine ca instalatia de oxigen a spitalului a fost dimensionata pentru perioade normale de lucru, motiv pentru care unitatea medicala va functiona la o jumatate din capacitate, daca va ramane „spital COVID”.
„Este total ineficient ca un spital mare sa fie lasat pe jumatate gol. Avand statutul de ‘spital COVID’, Spitalul Municipal ‘Dr. Alexandru Simionescu’ Hunedoara va putea avea internati maximum 200 – 250 de pacienti, in timp ce mii de oameni vor fi pusi pe drumuri intr-o perioada in care deplasarile sunt total contraindicate. Toti acesti pacienti ar putea fi tratati, la fel de bine, la Hunedoara, fie ca sunt sau nu infectati cu SARS-CoV-2„, se arata in scrisoarea deschisa.
In documentul adresat ministrului Sanatatii, Institutiei Prefectului si Directiei de Sanatate Publica, primarul municipiului Hunedoara, Dan Boboutanu, mai arata ca spitalul deserveste 100.000 de locuitori, din oras si Tinutul Padurenilor. Dintre acestia, precizeaza autoritatile locale, peste 22.000 sunt pensionari, iar o parte sunt bolnavi cronici, care nu se pot deplasa, in caz de nevoie, la spitalele din jur, potrivit ziare.com.
