Jurnalistul Emil Hurezeanu a comentat, luni seară, la Digi24, decizia președintelui Klaus Iohannis de a participa la slujba ortodoxă din Catedrala Mitropolitană din Sibiu.
„Văd că este într-o ofensivă de bifare a tuturor ritualurilor religioase recunoscute de lege. S-ar putea să forțeze nota și miercuri să-și serbeze onomastica. Iohannis vine de la un Johan, de la un Ioan. Germanii, ca și românii, sunt foarte aproape de Vechiul Testament. Și Johan e sfântul Ioan. Dacă tot a fost ultima oară la catedrala din Sibiu, nu văd de ce n-ar sărbători…”, a afirmat Emil Hurezeanu.
„Are foarte mulți Ioni în România de care trebuie să se ocupe. Pentru că toată lumea trage de Iohannis din toate direcțiile și ba tace și nu face, ba ceea ce face e greșit, ba povestea cu consilierii se întoarce de la o pagină la alta. Doamna Merkel face politică de 10 ani aproape, domnul Hollande face și el politică, nu stă nimeni să-i urmărească în fiecare zi, decât dacă fac ceva în mod excepțional. Acest om e încă într-o fază de completă inocență. Merge la biserică, se mută… În schimb, mulți îl trag de piept în mod simbolic: ce faci, nu vom intra în Schengen, noi credeam că te-am ales și vom intra în Schengen”, a adăugat jurnalistul.
Klaus Iohannis a participat, duminică, la liturghia de la Catedrala Ortodoxă din Sibiu, unde slujba a fost condusă de mitropolitul Laurenţiu Streza, care s-a simţit onorat de participarea preşedintelui la slujbă, informează DCnews.ro.
Sursa foto ziuaconstanta.ro.

Nici o opinie hurezeasca nu ne intereseaza.CUnoastem placa.Vrei un post,o mamaliga,o chifla ,ceva.Si nu ti-a dat.
Corect. Dar pentru ca nu a primit nimic, Hurezeanu incepe sa spuna adevarul !