Aproximativ 80 de pacienţi cu COVID-19 internaţi în spital au votat la Iaşi, fiind utilizată urna mobilă.
La spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au votat aproape 30 la sută dintre bolnavii diagnosticaţi cu Covid-19.
„Dintre cei peste 150 de pacienţi internaţi, 41 şi-au exprimat dorinţa de a vota. La aceştia se adaugă şi cadrele medicale care se află de serviciu la spital”, a declarat medicul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.
Ea a precizat că persoanele care au venit cu urna mobilă au fost echipate corespunzător, pentru a fi eliminat orice risc de contaminare.
Urna mobilă a ajuns şi la spitalul CFR din municipiu, unde sunt de asemenea internaţi bolnavi diagnosticaţi cu COVID-19.
Potrivit conducerii acestei unităţi medicale, aproximativ 40 de pacienţi cu forme uşoare ale bolii şi-au exprimat votul.
