Skip to content
Iași Știri locale

Iaşi: Ce a decis justiţia română în privinţa închiderii şcolilor din toată ţară

Inquam Photos/Octav Ganea

Curtea de Apel Iaşi a decis, vineri, 27 noiembrie, că solicitarea de anulare a ordinului prin care autorităţile au decis ca elevii să înveţe de acasă este neîntemeiată.  Şcolile rămân, aşadar, închise, scrie Adevarul.

Decizia magistraţilor a venit într-un proces deschis de mai multe şcoli private din municipiul Iaşi. Unităţile de învăţănânt a atacat în instanţă Ordinul 5972/08.11.2020 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi a Hotărârii nr. 53/08.11.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Cele două acte reglementează suspendarea cursurilor în regim faţă în faţă, pe fondul pandemiei cu Covid 19. Curtea de Apel Iaşi a considerat că suspendarea celor două acte normative este inadmisibilă, iar anularea lor este neîntemeiată. Decizia nu este definitivă.  „După ce vom vedea motivarea instanţei, vom analiza oportunitatea oricărui demers legal pentru a restabili normalitatea în sistemul de învăţământ şi pentru a fi respectate drepturile fundamentale îngrădite în acest moment într-un mod cu totul nejustificat„, a precizat Octavian Bichis, avocatul care a reprezentat scolile particulare.

Ce au susţinut reclamanţii

Procesul a fost deschis Asociaţia Şcolilor Particulare, printre reclamanţii din acest dosar mai fiind: Şcoala Primară Hansel Und Gretel Iaşi, Grădiniţa Euro Kid Iaşi, Grădiniţa Montessori School Of Iaşi, Asociaţia Enalure – Grădiniţa Waldorf Enalure, Grădiniţa Penilla, Grădiniţa cu program Prelungit Căsuţa Zânelor, Grădiniţa cu program prelungit Kids Heaven, Şcoala Primară Montessori School of Iasi, Şcoala Primară Atelier nr. 1, Grădiniţa Atelier nr. 1, Grădiniţa Hopscotch, Grădiniţa Kitty SRL.  Octavian Bichiş, avocatul reclamanţilor, ne-a precizat, la momentul deschiderii procesului, că acţiunile judiciare au fost intentate deoarece prin actele normative atacate se îngrădeşte dreptul la educaţie.

Bichiş spune că autorităţile au suspendat cursurile fără a prezenta studii sau statistici din care să rezulte că activitatea didactică desfăşurată cu respectarea tuturor normelor de distanţare fizică şi de igienă a avut un impact asupra evoluţiei numărului de cazuri confirmate la nivel naţional. „Efectele resimţite de preşcolari şi şcolari căpătă o dimensiune copleşitoare şi devastatoare în raport de efectele benefice inexistente pe care această măsură le-ar putea avea asupra evoluţiei numărului de cazuri confirmate la nivel naţional, sistemul de predare online fiind total incompatibil mai ales cu activităţile didactice dedicate preşcolarilor şi şcolarilor din învăţământul primar”, spunea Bichiş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *