Mai mulți elevi de la o şcoală din Iaşi au intrat în contact cu un profesor testat pozitiv cu COVID-19. Nouă clase trec la învățământul online. Caz Covid-19 la Scoala Gimnaziala „Gheorghe Brătianu” din Municipiul Iaşi. În cursul zilei de ieri, 20 oct.2020 un profesor de educaţie fizică, în jurul orei 20.15 a contactat conducerea școlii spunând care are un test pozitiv, relatează bzi.ro.
„Dar a trimis imediat în adresa scrisă către I.S.J. şi D.S.P .(în cursul serii de 20.10.2020)
A anunţat tot în cursul serii colegii pe grupul de Whatsapp privind situația ivită. A identificat cele 9 clase care au venit în contact direct cu profesorul. Orele s-au desfășurat pe terenul de sport (în aer liber), unde s-a păstrat distanțarea fizică și s-au purtat măști de protecţie. Toţi cei 131 de copii de la Grupa I de la cele 9 clase au fost anunțate că începând de azi, 21.10.2020 vor intra online.
În cursul zilei de azi s-au luat toate măsurile privind dezinfecția sălilor de clasă și a vestiarului cu materiale sportive”, potrivit IȘJ Iași.
Este anormal faptul că deşi profesorul de sport era suspect de coronavirus a continuat să se prezinte la unitatea de învăţământ. În contextul suspectării unui astfel de caz se impune anunţarea imediată şi autoizolarea la domiciliu până la concretizarea rezultatului testului PCR.
