Skip to content
Iași Știri locale

Iași: Hotelurile „Traian” și „Astoria” au fost închise! Scandal de proporții între afaceriștii Cristian Stanciu și Vasile Pușcașu

bzi

Conflictul dintre afaceriștii Cristian Stanciu și Vasile Pușcașu a ajuns într-un punct critic. Din cauza neînțelegerilor, hotelurile „Traian” și „Astoria” au fost închise. Cristian Stanciu a oprit furnizarea apei potabile către Hotelul „Traian”, iar Vasile Pușcașu a tăiat țevile de evacuare de la centralele termice ale hotelului „Astoria”. Ambii afaceriști așteaptă ca instanța să stingă scandalul, potrivit bzi.ro.

Conflictul dintre afaceristul Vasile Pușcașu și consililerul județean PSD Cristian Stanciu a luat amploare. Vasile Pușcașu, patronul Hotelului „Traian” din Iași, l-a acuzat pe Cristian Stanciu, care este și proprietarul hotelului „Astoria”, că-i sabotează afacerea. De precizat este că cele două hoteluri din centrul Iașului sunt lipite, rețelele de utilități deservind cele două imobile. În cursul zilei de sâmbătă, 23.01.2021, pe fondul conflictului, Hotelul „Traian” a fost deconectat de la rețeaua de apă potabilă, branșament prezent în Hotelul „Astoria”.

„Au oprit apa la ora 18:15, în condițiile în care există o hotărâre judecătorească care nu permite sistarea apei potabile. Asta arată cum respectă consilierul județean deciziile instanței. Am închis. Am avut 32 de clienții pe care i-am cazat la Unirea și la Motel Bucium. Dar felul în care procedează acest omuleț… Nu se face așa ceva. L-am sunat, dar nu răspunde”, a precizat Vasile Pușcașu.

Într-adevăr, există o hotărâre a instanței prin care Cristian Stanciu este atenționat să nu intervină la branșamentul de apă.

„Admite apelul formulat de apelanta BSR Estate SRL împotriva sentinței civile nr.13840/04.02.2019 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o schimbă în parte. Admite cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta BSR Este SRL (societatea lui Vasile Pușcașu- n.r.) în contradictoriu cu pârâta Fundația Ecologică Green Iași. Obligă pârâta Fundația Ecologică Green Iași (societatea lui Cristian Stanciu – n.r.) ca, până la soluționarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului, să nu oprească furnizarea apei potabile prin conducta ce alimentează Hotelul «Traian»”, se arată în hotărârea Tribunalului Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *