Skip to content
Politică

Iași: Polițist înjunghiat în faţa spitalului după o altercaţie în club

Un poliţist din Iaşi a fost înjunghiat, duminică dimineaţa, de către un individ, în urma unui conflict spontan izbucnit între cei doi, într-un club din oraş. Ulterior, acesta a fost urmărit şi înjunghiat în faţa spitalului, potrivit mediafax.ro

Poliţistul ieşean a ajuns la spital, duminică, după ce a fost înjunghiat într-un club. Bărbatul în vârstă de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi se afla in timpul liber, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, a mers într-un club alături de prietena lui.

„Din informaţiile deţinute până în prezent reiese că este vorba despre un coleg care se afla în timpul liber şi care a fost înjunghiat de către o persoană, în urma unei altercaţii. Colegul nostru a fost internat la Spitalul Sfântul Spiridon, din Iaşi. Se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru tentativă la omor”, a declarant, duminică, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *