Pompierii de la ISU Iași realizează misiuni zilnice de verificare în toate spitalele din județ. Doar în ultima săptămână au ajuns de aproape 150 de ori în secțiile de terapie intensivă, scrie Ziarul de Iași.
„Avem o lună şi ceva de zile de când a fost dat ordinul să facem aceste verificări zilnice. Numai în municipiul Iaşi sunt zece unitaţi de terapie intensivă. Mergem cu maşini mici, Loganuri, ca să le verificăm. Suntem şi de la descarcerare, de la stingere incendii, de la toate departamentele… Facem tot posibilul să preîntâmpinăm un incendiu devastator la Iaşi”, au transmis pompierii ieșeni.
Demn de remarcat este faptul că doar un spital din Iaşi are grup propriu de pompieri, aşa cum prevede Ordinul nr. 75/2019 privind aprobarea criteriilor de performanţă privitor la constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Acesta este Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi. În rest, nimic. De altfel, unul dintre cei care militează pentru dotarea acestor spitale cu pompieri specializaţi este un consilier judeţean, Adrian Acostoaiei.
Acesta spune că se luptă de jumătate de an pentru ca spitalele să îşi creeze aceste servicii specializate. „Am fost marcat de cum au ars de vii pacienţii din spitalul din Piatra Neamţ, apoi m-am întâlnit astă-vară cu mai mulţi manageri de spitale, care au spus că este o idee bună înfiinţarea acestor servicii voluntare şi private de pompieri. Apoi, după ce m-am documentat, am aflat că este deja o lege în vigoare: spitalele cu mai multe de 300 de paturi trebuie să aibă obligatoriu serviciu propriu de pompieri de tip P1. Adică trei oameni pe tură, inclusiv şeful de serviciu, şi care să fie disponibil 24 de ore din 24”, a spus consilierul judeţean PMP Adrian Acostoaiei.
Tragediile din spitalele COVID: 11 incendii în mai puțin de un an
Din 14 noiembrie 2020, când s-a produs tragedia de la Piatra Neamț, nu mai puțin de 11 incendii au izbucnit la spitalele din România.
Cel mai recent incendiu a avut loc joi, pe11 noiembrie 2021, la Spitalul suport-COVID Movila din Ploiești. Doi pacienți au murit. Incendiul s-a produs într-un salon de la parterul spitalului.
1 octombrie 2021 – Un incendiu s-a produs la Secția ATI a Spitalului de Boli infecțioase din Constanța. Nouă pacienţi au murit. Întregul spital a fost evacuat, iar toate unităţile sanitare din judeţ au fost pre-alertate pentru preluarea pacienţilor, menţionează IGSU. La faţa locului au acţionat peste 40 de autovehicule de intervenţie din Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. Autorităţile au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
24 iulie 2021 – Incendiu la Spitalului Județean Constanța. Cauza probabilă ar fi fost un scurt circuit electric la dezumidificatorul din sala de operație.
21 aprilie 2021 – Incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, Focul s-a manifestat la izolatoriul spitalului, la parter şi etajul 1. 36 de persoane au fost evacuate, dintre care 6 au fost intoxicate cu fum şi transportate la UPU.
8 martie 2021 – Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, după ce au sărit pe geam.
21 februarie 2021 – Incendiu la Institutul Marius Nasta din București. Era vorba despre o unitate mobilă ATI amplastă într-un TIR. Nu au fost victime.
29 ianuarie 2021 – Incendiu la Institutul Matei Balș din București. Trei pacienți au fost găsiți carbonizați. Al patrulea a decedat ulterior deși s-a încercat resuscitarea lui. Peste 100 de pacienți au fost evacuați. Cinci pacienţi au murit la această dată, iar alţi 53, din 102 pacienţi aflaţi în saloanele din Pavilionul V, au fost transferaţi la alte unităţi sanitare. Dintre pacienţii transferaţi, au murit ulterior, până la 11 februarie, alţi 20.
5 ianuarie 2021 – Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Gătaia, izbucnit într-un salon al unui pavilion suport COVID. Nu au fost victime.
2 ianuarie 2021 – Incendiu la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman, judeţul Neamţ, doi pacienţi şi două cadre medicale au suferit uşoare intoxicaţii cu monoxid de carbon.
25 decembrie 2020 – Incendiu la pavilionul de bărbați din Spitalul de Psihiatrie Socola Iaşi. Un pacient a decedat.
14 noiembrie 2020 – Incendiu la secția ATI a Spitalului Piatra Neamț. Zece persoane au murit în urma unui incendiu izbucnit manifestat cu flacără deschisă şi degajare mare de fum şi a fost activat Planul Roşu de Intervenţie. Medicul de gardă de la secţia ATI a suferit arsuri de gradul 2 şi 3 pe circa 80% din suprafaţa corporală.
