Un irakian a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru terorism. Află câţi ani a primit cetăţeanul irakian printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Al Dulaimi Ali Asae Mohamad (reținut în decembrie 2011) este acuzat de procurorii DIICOT că a ajutat să iasă din ţară 5 cetăţeni irakieni bănuiţi de legături cu al-Qaeda. Pentru aceasta, irakianul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, informează B1 TV.
Sentinţa dată de ICCJ este cu mult mai mică decât cea pronunţată de Curtea de Apel București în octombrie 2014. Totuşi, în urma deciziei de miercuri a judecătorilor instanţei supreme, bărbatul are interdicție de a se afla pe teritoriul României timp de cinci ani, după executarea pedepsei.
