Skip to content
Societate

IGSU: 28 de mesaje RO-ALERT transmise în weekend privind cazurile de infectare cu SARS-CoV-2

Facebook

Autorităţile au emis, la sfârşitul săptămânii trecute, 28 de mesaje de avertizare a populaţiei prin intermediul sistemului RO-ALERT privind incidenţa cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 şi recomandări pentru respectarea regulilor de distanţare şi igienă.

De asemenea, au avut loc peste 4.500 de intervenţii ale pompierilor, cele mai multe fiind gestionate de echipajele SMURD care au ajutat circa 3.500 de persoane aflate în dificultate.

În perioada 6 – 8 noiembrie, la nivel naţional, pompierii militari au gestionat 4.626 de intervenţii în situaţii de urgenţă. Majoritatea dintre acestea au constat în asistenţă medicală, echipajele SMURD acţionând pentru acordarea primului ajutor pentru 3.580 de persoane aflate în dificultate, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Salvatorii au intervenit pentru stingerea a 139 de incendii, precum şi în alte 928 de cazuri, în sprijinul comunităţilor.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină pentru extragerea persoanelor implicate în 13 accidente rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *