Skip to content
Ilfov Știri locale

Ilfov: Ministerul Mediului, despre incendiul de la centrul de colectare deșeuri din Chitila – Ard 35-40 de tone de echipamente electrice și electronice

Ministerul Mediului / Facebook

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri, la un centru de colectare și reciclare din Chitila. Potrivit Ministerului Mediului, ard acolo între 35 și 40 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice. În zonă a fost emis un mesaj Ro-Alert. Comisarii de la Garda Naţională de Mediu evaluează situația la fața locului.

„Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, în această după-amiază, la un centru de colectare a deșeurilor (Remat Chitila), în proximitatea municipiului București.

Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află deja la fața locului, pentru a evalua situația din punct de vedere al protecției mediului. Din primele informații, în momentul de față ard 35-40 tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice (în special aparate frigorifice) decontaminate, care urmau să intre în procesul de reciclare. Situația este monitorizata în continuare, iar după stingerea incendiului comisarii GNM vor evalua pagubele de mediu produse”, a transmis Ministerul Mediului, pe Facebook.

Potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie, evoluția norului de fum va fi de dispersie și de deplasare lentă către vest, sud-vest.

În urmă cu numai o lună și jumătate, centrul Remat din Chitila a fost mistuit de un incendiu mult mai mare. Reprezentanții centrului au fost amendați atunci, însă problemele nu au fost remediate și s-au repetat acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *