Skip to content
Politică

Ilie Bolojan (PNL): O alianță cu USR-PLUS este ”absolut necesară”

bihorstiri.ro

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după alegerile europarlamentare, ar fi absolut necesară o coaliţie, o alianţă pentru dezvoltarea României, o alianţă pentru prosperitate între PNL şi USR PLUS, conform Agerpres.

„Votul de duminică al românilor la europarlamentare a fost un vot de sancţiune, un vot anti-PSD, care anunţă ce se va întâmpla la alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Sunt convins că acest rezultat va fi confirmat în 2020 cel puţin în două rânduri. Noi îl percepem nu ca pe un cec în alb ce ne-a fost acordat, ci, în principal, ca un vot anti-PSD. Am avut o prezenţă masivă pro-europeană şi un vot anti-PSD, care s-a distribuit către PNL şi USR PLUS. Este responsabilitatea partidelor noastre să ţinem cont de răspunderea pe care o avem în faţa românilor pentru acest vot. Cred că este foarte important ca, în perioada următoare, să existe o coordonare, cel puţin în Parlament, dar şi în consiliile locale, între PNL şi USR PLUS. În actualul sistem de vot, o coaliţie, o alianţă pentru dezvoltarea României, o alianţă pentru prosperitate este absolut necesară”, a spus Ilie Bolojan.

Acesta a menţionat că legea privind alegerea primarilor dintr-un singur tur este puţin probabil să se schimbe în actuala conjunctură parlamentară.

„Dacă nu va fi o coaliţie pentru prosperitatea României care să vină cu candidaţi puternici în marile oraşe, forţele anti-PSD se vor canibaliza. Nu ştiu cine va avea de câştigat, dar în mod cert vor crea nişte culoare de oportunitate pentru PSD. Întotdeauna, câştigătorii alegerilor din marile oraşe de la locale influenţează rezultatele la parlamentare. După 2020, România are nevoie de un guvern puternic, în stare să repună România pe drumul recuperării întârzierilor, pe drumul dezvoltării cu viteză maximă”, a spus liderul liberal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *