Senatorul Ilie Năstase nu a ratat principalele meciuri de la al treilea Grand Slam al anului – Wimbledon 2015. Ultima apariție, din timpul unuia dintre cele mai mediatizate meciuri ale ediției de anul acesta a turneului londonez, Nasty a apărut îmbrăcat într-o uniformă militară albă.
Ilie Năstase a mers, luni, la meciul dintre Karlovic și Andy Murray, îmbrăcat în militar. Senatorul și-a asortat culoarea hainelor celei de la Wimbledon și a optat pentru o uniformă albă, cu epoleți roșii și caschetă albă.
În multe momente, meciul dintre favoritul gazdelor, Andy Murray, a trecut în plan secund, camerele de filmare luând cadre cu fostul tenismen român prezent în Loja Regală alături de omul de afaceri Aurel Munteanu.
După apariția imaginilor cu fostul număr 1 ATP, fanii au făcut numeroase glume pe rețelele de socializare, unii comparându-l pe Nasty cu un general sud-american, sau cu dictatori africani. Într-o postare de pe Twitter se scria că Ilie Năstase poartă o ”uniformă veche a lui Muamar Gadaffi, cumpărată de pe eBay”.
Nu este prima dată când Ilie Năstase atrage atenția asupra sa datorită ținutelor purtate. Anul trecut, tot la turneul londonez, senatorul român s-a prezentat îmbrăcat într-o uniformă militară de culoare albastră.



