Skip to content
Sport

Îmbrăcăminte și încălățăminte de 600.000 de lei, confiscată de polițiști. Există suspiciuni că marfa este contrafăcută

Aproape 6.000 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte care ar fi contrafăcute au fost confiscate, marţi, în urma a şase percheziţii făcute de poliţiştii din Giurgiu şi Bucureşti.

Poliţiştii din Giurgiu şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, au organizat, marţi, o acţiune simultană, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, scrie news.ro.

Potrivit Poliţiei Române, au fost puse în aplicare 6 mandate de percheziţie (5 într-un complex comercial din Bucureşti şi unul în Giurgiu).

Astfel, au fost descoperite aproximativ 6.000 de bunuri susceptibile a fi contrafăcute şi au fost ridicate mii de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte susceptibile a fi contrafăcute, ce urmează a fi expertizate în vederea stabilirii autenticităţii acestora.

Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 600.000 de lei.

În acest caz se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de „punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcăînregistrată pentru produse identice ori similare”.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi al jandarmilor din Giurgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *