Skip to content
Politică

Îmbulzeală pentru locul de primar al lui „Pinalti”

Funcția de edil al orașului Piatra Neamț a fost cu ghinion pentru Gheorghe Ștefan, zis Pinalti. Acesta a ajuns să stea câteva luni bune în arest preventiv ca urmare a implicării sale într-o serie de dosare.

Acest lucru nu pare să îi sperie pe politicienii din Piatra Neamț. Numărul celor care vor să fie succesorii lui Pinalti la Piatra Neamț este tot mai mare.

Opt liberali s-au înscris în competiţia internă din PNL Neamţ pentru a fi desemnaţi candidat la funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ. Iar lista rămâne deschisă chiar dacă oficial, în PNL, termenul limită este 3 august, informează newsallert.ro.

Cei opt candidaţi sunt Dragoş Chitic, Constantin Teodorescu, Paul Râtan, Andrei Ignat, Mihai Obreja, Paul Pintilie, Bogdan Mihăilă şi nu în ultimul rând Monica

Co-preşedinţii PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc şi Alexandru Drăgan au precizat că clar că lista nu este închisă şi că desemnarea candidatului se va realiza la începutul lunii septembrie, pe baza unui sondaj ce va fi comandat de Biroul Permanent Naţional al PNL.

”Toţi candidaţii trebuie să aibă în minte o strategie de dezvoltare a fiecărei localităţi care să facă parte dintr-o strategie unitară de dezvoltare a judeţului. Piatra Neamţ are o mare problemă: s-a dezvoltat frumos dar nu pe bani nerambursabili, pe bani europeni ci pe credite, şi asta este o problemă pentru viitor. Este marea provocare pentru candidaţii la funcţia de primar”, a declarat co-preşedintele PNL Neamţ, Aleandru Drăgan.

”Sondajul de opinie este singurul criteriul determinant cu potenţial de creştere şi favorabilitate. Va fi făcut de Biroul Permanent Naţional după modelul candidatului la preşedinţie. În septembrie vor începe sondajele. Avem însă certitudinea că vom câştiga alegerile în judeţul Neamţ”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc, co-preşedintele PNL Neamţ.

”Conform deciziei Biroului Politic Naţional, pe 3 august se închide depunerea candidaturilor. Există posobilitatea, dacă apare un alt candidat foarte bine cotat, să fie introdus în cercetarea sociologică. Noi suntem în continuare în căutare de candidaţi. Cred că vor mai apărea candidaţi pentru că resursa partidului este mare”, a subliniat Alexandru Drăgan.

Sursa foto: pressalert.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *