Skip to content
Politică

Important om de afaceri, audiat la DNA

Important om de afaceri, audiat la DNA

Aglomerație la DNA. Încă un om de afaceri s-a prezentat în cursul zilei de marți la Direcția Națională Anticorupție.

Astfel, afaceristul Alin Ionescu este vizat într-un dosar în care este cercetat în legătură cu unele contracte încheiate de firma sa cu Loteria Română, informează agerpres.ro

El a declarat că este inculpat în dosar alături de alte persoane, precizând că i s-a prezentat acuzațiile în 2011-2012, urmărirea începând în urma unui control al Curții de Conturi. În prezent se fac investigații.

Parchetul a luat copy-paste acel control și l-a trimis mai departe pentru cercetări. (…) Eu nu acuz procurorii, eu vin și răspund la întrebările procurorilor (…). Conducerea (Loteriei Române — n.r.), așa am înțeles, a fost ținta acelui control. (…) Toate contractele din ultimii trei ani ale Loteriei au fost luate„, a precizat Alin Ionescu, citat de agerpres.ro

El a apreciat că nu a fost favorizat pentru câștigarea unui contract și că acest lucru a fost confirmat de Curtea de Apel București.

La fel și șapte contestații la CNSC, tot la fel. A fost o licitație corectă, care s-a desfășurat normal. Curtea de Apel a spus că se poate semna contractul, pentru că a fost un caiet de sarcini care a respectat regulile”, a adăugat omul de afaceri.

Alin Ionescu a adăugat că a cerut Curții de Conturi să spună care este specializarea celor care au efectuat controlul, deoarece, menționează el, și-ar fi dat cu părerea despre probleme legate de soft, hard, calculatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *