Skip to content
Politică

În culisele CIA: 45% dintre angajați sunt femei

theintercept.com

CIA a ajuns astăzi o agenție care a reușit să strângă un număr impresionant de femei, ce lucrează în domeniul securității. În prezent, 45% dintre angajații Agenției sunt femei, iar 34% din posturile de conducere le revin acestora.

Raportul a tras un semnal de alarmă asupra faptului că potenţialul femeilor nu este exploatat la capacitate maximă. Agenţia spune însă că din 2013 încoace s-au făcut progrese. De pildă, poziţiile nr. 3 şi nr. 4 din CIA sunt deţinute de femei – Meroe Park este director executiv, iar Carmen Middleton este director executiv adjunct. În 2013, Avril Haines a devenit prima femeie director adjunct. Acum este consilier adjunct pe probleme de securitate naţională la Casa Albă, transmite adevarul.ro. 

Analista Gina Bennet, care a lucrat foarte mulți ani în CIA, a ales să dezvăluie viața din cadrul Agenției, vorbind de cele mai grave crize internaționale din istoria noastră.

„Primul meu băiat a fost «copilul atentatul din 1993 de la World Trade Center»“, spune ea. Pe al doilea fiu al său îl numeşte „copilul Turnurile Khobar“ – s-a născut la scurt timp după bombardarea, în 1996, a unui complex de locuinţe pentru militari americani din Arabia Saudită. Apoi, a adus pe lume o fată – „copilul bombardarea ambasadelor din Africa“ (s-a născut cu câteva săptămâni înainte de bombardarea, în 1998, a ambasadelor SUA din Kenya şi Tanzania). A urmat al patrulea copil – un băiat – „9/11“ (atacurile de la 11 septembrie 2001). În timpul atentatelor era în prima etapă a sarcinii şi, în ciuda greţurilor matinale, „cei mai mulţi nu ştiau“ că este gravidă, îşi aminteşte Bennett. Al cincilea a fost „copilul Fallujah“ – o fată.

Citiți în continuare pe adevarul.ro despre femeile care au reușit să-și construiască o carieră în CIA, cât și despre cele care și-au pierdut viața pentru a-și proteja patria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *