Skip to content
Politică

Înalt oficial de la Bruxelles, previzune neagră pentru Grecia

Un înalt oficial de la Bruxelles a lansat o previzune neagră pentru Grecia, în contextul crizei provocate de datoriile acestei ţări către creditorii internaţionali.

Nu mai există nicio bază pentru negocieri cu Guvernul elen condus de Alexis Tsipras, a declarat președintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un interviu publicat vineri de cotidianul economic german Handelsblatt, potrivit realitatea.net.

El l-a acuzat pe Tsipras că manipulează poporul grec și că încearcă tot timpul să dea vina pe creditorii internaționali ai Greciei (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană) pentru eșecul negocierilor.

„Subiectul capătă accente aproape demagogice”, a afirmat Schulz.

Oficialul de la Bruxelles îi reproșează prim-ministrului grec că se plânge că reformele pe care le cer partenerii europeni reprezintă o impunere insuportabilă.

„Oferta făcută Greciei de reprezentanții țărilor din zona euro este foarte generoasă. Mulți miniștri de finanțe cred că s-a mers prea departe cu concesiile. (Tsipras – n.r.) se înșală, crezând că poate exista o ofertă mai bună”, a adăugat președintele Parlamentului European.

Totuși, Schulz a susţinut că există, încă, șansa unui acord dacă grecii vor vota „da” la referendumul de duminică și dacă-i arată „cartonașul roșu” cabinetului Tsipras, care „va trebui să-și asume consecințele și să demisioneze”.

Un rezultat pozitiv ar duce la organizarea de alegeri anticipate, iar Schulz şi-a exprimat părerea că varianta cea mai bună ar fi ca, până la alegeri, continuitatea să fie asigurată de un guvern de tehnocrați cu care Uniunea Europeană să poată negocia.

„Dacă acest guvern de tranziție ajunge la un acord rezonabil cu creditorii, atunci acesta ar fi sfârșitul epocii Syriza, iar Grecia va avea din nou o șansă”, a spus Martin Schulz.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *